Cea de-a 80-a editie a Festivalului de Film de la Venetia este organzata de La Biennale di Venezia si va avea loc intre 30 august si 9 septembrie 2023. Regizorul Damien Chazelle, care a mai deschis festivalul cu filmele La La Land si First Man, va fi Presedintele Juriului din acest an.

Competitia din acest an este plina de tituri interesante, precum noul film scris si regizat de Bradley Cooper, Maestro, Priscilla a lui Sofia Coppola, The Killer (r. David Fincher), Ferrari al lui Michael Mann, Poor Things (r. Yorgos Lanthimos), Origin (r. Ava DuVernay), Dogman al lui Luc Besson, Memory (r. Michel Franco) sau El Conde (r. Pablo Larrain). Filmul din deschiderea festivalului trebuia sa fie Challengers al lui Luca Guadagnino dar, din cauza grevei actorilor din SAG-AFTRA (din care face parte si protagonista Zendaya), acesta a fost inlocuit cu Comandante, regizat de Edoardo De Angelis.

Juriul Festivalului de Film de la Venetia din 2023 este alcatuit din regizoarea din Noua Zeelanda Jane Campion, scenarista si regizoarea franceza Mia Hansen-Løve, jurnalista si regizoarea americana Laura Poitras, reizorul si scenaristul irlandez Martin McDonagh, actorul palestinian Saleh Bakri, actorul/ compozitorul/ producatorul si regizorul italian Gabriele Mainetti, scenaristul si regizorul argentinian Santiago Mitre si actrita de origine chineza Shu Qi.

Filmul din inchiderea festivalului va fi drama din Uruguay, Society of the Snow, in regia lui J.A. Bayona, care va fi proiectata pe 9 septembrie 2023. Festivalului de Film de la Venetia din acest an de va suprapunere timp de doua zile cu Festivalul de Film de la Toronto si integral cu cel de la Telluride, care va avea in lineup filme de la toate aceste festivaluri, plus Cannes.

Competitia Oficiala 

Comandante (regizat de Edoardo De Angelis)
The Promised Land (regizat de Nikolaj Arcel)
Dogman (regizat de Luc Besson)
La Bête (regizat de Bertrand Bonello)
Hors-Saison (regizat de Stéphane Brizé)
Enea (regizat de Pietro Castellitto)
Maestro (regizat de Bradley Cooper)
Priscilla (regizat de Sofia Coppola)
Finalmente L’Alba (regizat de Saverio Costanzo)
Lubo (regizat de Giorgio Diritti)
Origin (regizat de Ava DuVernay)
The Killer (regizat de David Fincher)
Memory (regizat de Michel Franco)
Io Capitano (regizat de Matteo Garrone)
Evil Does Not Exist (regizat de Ryûsuke Hamaguchi)
The Green Border (regizat de Agnieszka Holland)
The Theory of Everything (regizat de Timm Kröger)
Poor Things (regizat de Yorgos Lanthimos)
El Conde (regizat de Pablo Larrain)
Ferrari (regizat de Michael Mann)
Adagio (regizat de Stefano Sollima)
Woman Of (regizat de Malgorzata Szumowska, Michal Englert)
Holly (regizat de Fien Troch)

In afara Competitiei (Filme de lungmetraj)

Society of the Snow (regizat de J.A. Bayona)
Coup de Chance (regizat de Woody Allen)
The Wonderful Story of Henry Sugar (regizat de Wes Anderson)
The Penitent (regizat de Luca Barbareschi)
L’Ordine Del Tempo (regizat de Liliana Cavani)
Vivants (regizat de Alix Delaporte)
Welcome to Paradise (regizat de Leonardo di Constanzo)
Daaaaaali! (regizat de Quentin Dupieux)
The Caine Mutiny Court-Martial (regizat de William Friedkin)
Making of (regizat de Cedric Kahn)
Aggro Dr1ft (regizat de Harmony Korine)
Hit Man (regizat de Richard Linklater)
The Palace (regizat de Roman Polanski)

In afara Competitiei (Proiectii Speciale)

La Parte Del Leone: Una Storia Della Mostra (regizat de Baptiste Etchegaray, Giuseppe Bucchi)

In afara Competitiei (Seriale)

D’Argent et de Sang, Episoadele 1-12 (regizat de Xavier Giannoli, Fredéric Planchon)
I Know Your Soul, Episoadele 1-2 (creat de Jasmine Zbanic, Damir Ibrahimovic; regizat de Alen Drjević, Nermin Hamzagic)

In afara Competitiei (Filme de tip documentar)

Amor (regizat de Virginia Eleuteri Serpieri)
Frente a Guernica Directors’ Cut (regizat de Yervant Gianikian, Angela Ricci Lucchi)
Hollywoodgate (regizat de Ibrahim Nash’at)
Ryuichi Sakamoto | Opus (regizat de Neo Sora)
Enzo Jannacci Vengo Anch’io (regizat de Giorgio Verdelli)
Menus Plaisirs – Les Troisgros (regizat de Frederick Wiseman)

Competitia Orizzonti (filme de lungmetraj)

A Cielo Abierto (regizat de Mariana Arriaga, Santiago Arriaga)
El Paraiso (regizat de Enrico Maria Artale)
Behind the Mountains (regizat de Mohamed Ben Attia)
The Red Suitcase (regizat de Fidel Devkota)
Tatami (regizat de Guy Nattiv, Zar Amir Ebrahimi)
Paradise Is Burning (regizat de Mika Gustafson)
The Featherweight (regizat de Robert Kolodny)
Invelle (regizat de Simone Massi)
Hesitation Wound (regizat de Selman Nacar)
Heartless (regizat de Nara Normande, Tião)
Una Sterminata Domenica (regizat de Alain Parroni)
City of Wind (regizat de Lkhagvadulam Purev-Ochir)
Explanation for Everything (regizat de Gábor Reisz)
Gasoline Rainbow (regizat de Bill si Turner Ross)
En Attendant La Nuit (regizat de Celine Rouzet)
Housekeeping for Beginners (regizat de Goran Stolevski)
Shadow of Fire (regizat de Shinya Tsukamoto)
Dormitory (regizat de Nehir Tuna)

Competitia Orizzonti (Extra)

Bota Jonë (regizat de Luàna Barjami)
Forever Forever (regizat de Anna Buryachkova)
The Rescue (regizat de Daniela Goggi)
In the Land of Saints and Sinners (regizat de Robert Lorenz)
Day of the Fight (regizat de Jack Huston)
Felicità (regizat de Micaela Ramazzotti)
Pet Shop Boys (regizat de Olmo Schnabel)
Stolen (regizat de Karan Tejpal)
L’Homme d’Argile (regizat de Anaïs Tellene)