The Man Who Fell to Earth este un nou serial S.F. bazat pe romanul din 1963 al lui Walter Tevis, care a fost transpus pe mare ecran in 1976, David Bowie fiind unul dintre protagonisti.

Chiwetel Ejiofor (12 Years a Slave) este Faraday, un extraterestru care ajunge pe Pamant intr-un moment de cotitura in evolutia umanitatii; acesta trebuie sa isi confrunte propriul trecut pentru a salva omenirea. Naomie Harris (Moonlight) este Justin Falls, un inginer/ om de stiinta genial care trebuie sa isi infranga proprii demoni, in lupta pentru a salva doua lumi.

Din distributia serialului fac parte si Clarke Peters (Foundation), Annelle Olaleye, Jimmi Simpson (Westworld), Kate Mulgrew (Orange Is the New Black), Joana Ribeiro (Prisioneira), Rob Delaney (Catastrophe), Sonya Cassidy (Lodge 49) si Bill Nighy (Page Eight) in rolul lui Thomas Newton, primul extraterestru care a ajuns pe Pamant in urma cu 40 de ani (rol interpretat de Bowie in 1976).

The Man Who Fell to Earth este produs executiv de Alex Kurtzman si Jenny Lumet (Star Trek: Discovery), John Hlavin (Shooter), Sarah Timberman, Carl Beverly, Heather Kadin, Aaron Baiers, Ejiofor, Rola Bauer si Françoise Guyonnet.

Cele 10 episoade ale serialului vor debuta pe Showtime duminica, 24 aprilie 2022.