Sfarsitul verii nu inseamna ca distractia s-a terminat! Toamna vine pe HBO Max cu un val de continut, numai bun pentru zilele mai scurte si serile racoroase. Printre noutati se afla productia originala HBO Unitatea speciala, cu Mark Ruffalo in rol principal, dar si un sezon nou din Twisted Metal. Cinefilii se pot bucura de lansarea filmului premiat cu doua Premii Oscar, Emilia Pérez. Iubitorii de sport vor avea parte de emotia finalelor Turului Spaniei si a ultimului turneu de Grand Slam al anului – US Open. Iar pentru pasionatii de povesti inspirate din realitate, HBO Max aduce documentare captivante precum Ruby & Jodi: A Cult Of Sin And Influence si Liniste in clasa.

SERIALE

8 septembrie aduce o noua productie originala HBO pe HBO Max, Unitatea speciala (Task). De la creatorul Brad Ingelsby, serialul il prezinta pe Mark Ruffalo in rolul unui agent FBI care conduce o unitate speciala menita sa opreasca jafurile violente organizate de un familist.

Tot in septembrie, HBO Max aduce un sezon nou din Twisted Metal. In urma revelatiilor de la finalul primului sezon, John si Quiet se trezesc ca intra in turneul mortal TWISTED METAL, un concurs sinistru gazduit de un barbat misterios cunoscut drept Calypso. In timp ce incearca sa supravietuiasca unei suite de noi dusmani periculosi, dar si de fete cunoscute, inclusiv clovnul criminal Sweet Tooth, lucrurile devin complicate pentru John atunci cand se reuneste cu sora lui disparuta de mult, justitiara Dollface. Noile episoade vor intra pe platforma din 18 septembrie.

FILME

6 septembrie aduce pe HBO Max productia Emilia Pérez, despre Rita, o avocata supracalificata si subapreciata, care lucreaza la o firma mare al carei scop e sa elibereze infractorii, nu sa ii aduca in fata justitiei. Intr-o zi, ea primeste o cale neasteptata de scapare, cand Manitas, liderul unui cartel, o angajeaza sa-l ajute sa se retraga din afacerea lui si sa puna in practica un plan la care a lucrat in secret ani intregi: sa devina femeia care a visat mereu sa fie.

Campioni (Champions) intra pe HBO Max pe 19 septembrie. Productia aduce povestea unui antrenor de baschet care a primit ordin judecatoresc sa ajute timp de 90 de zile o echipa ce se antreneaza pentru Olimpiada Speciala. Initial, barbatul are dubii cu privire la potentialul echipei, dar, in scurt timp, isi da seama ca aceasta poate sa ajunga mai departe decat si-a imaginat vreodata.

Lista de filme care intra pe HBO Max in luna septembrie este completata cu: Sunt prezenta (Showing Up), Inauntru (Inside), American Psycho (American Psycho), Agenti aproape secreti (Central Intelligence), Darkest hour. Ziua decisiva (Darkest Hour), Jos cu dragostea! (Down with Love), E tare complicat! (It’s Complicated), Miami Vice (Miami Vice), Despartiti, dar impreuna (The Break-Up), Da-i bataie! (Whip It), Insomnia (Insomnia), Jackie Brown (Jackie Brown), Kill Bill: vol. 1 (Kill Bill: Volume 1), Kill Bill: vol. 2 (Kill Bill: Volume 2).

Tot in septembrie 2025, HBO Max aduce mai multe filme romanesti, precum: Aferim, Babardeala cu bucluc sau porno balamuc, Cea mai fericita fata din lume, Razboi pe calea undelor, Toata lumea din familia noastra, Imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari, Inimi cicatrizate, Ouale lui Tarzan, Berliner, Iesirea trenurilor din gara, Tipografic Majuscul, Lebensdorf.

SPORT

Luna septembrie aduce pe HBO Max momente importante din sezonul de ciclism, finalul ultimului turneu de Mare Slem al anului, dar si un campionat mondial de atletism care promite mult dramatism.

Inceput in luna august, US Open ajunge in fazele finale, unde cei mai buni jucatori de tenis vor da totul pentru a cuceri trofeul de la Flushing Meadows. Finalele sunt programate in weekendul 67 septembrie.

In ciclism, Turul Spaniei continua pana pe 14 septembrie, cu rutieri precum Jonas Vingegaard, Juan Ayuso, Joao Almeida si Antonio Tiberi in lupta directa pentru tricoul rosu. Iar la doar o saptamana distanta va incepe Campionatul Mondial de Ciclism (21 – 28 septembrie 2025), o editie istorica, prima organizata in Africa, cu Tadej Pogacar, Remco Evenepoel, Lotte Kopecky si Grace Brown printre marii favoriti.

Campionatul Mondial de Atletism (13 – 21 septembrie 2025) reuneste elita mondiala la Tokyo, iar atleti precum Noah Lyles, Armand Duplantis sau Beatrice Chebet se vor lupta pentru medaliile de aur intr-un program complet.

DOCUMENTARE & REALITY

2 septembrie aduce pe HBO Max productia Ruby & Jodi: A Cult Of Sin And Influence, despre cum Ruby Franke si Jodi Hildebrandt folosesc terapia ca paravan pentru a conduce o secta. Dar un copil fuge si dezvaluie anii de maltratare.

Sezonul trei din Crimele din lumea Playboy (The Playboy Murders) are premiera pe 5 septembrie pe HBO Max. Aceste povesti expun capcanele faimei in care au picat diferite personalitati care au aparut in pictorialele faimoasei reviste Playboy.

In aceeasi zi, Cel mai cautat hacker adolescent (Most Wanted – Teen Hacker) apare pe HBO Max. Regizat de Sami Kieksi, acest documentar Max Original cu patru episoade prezinta faptele ilegale ale hackerului finlandez Julius Kivimäki, cunoscut drept Aleksanteri Kivimäki. Acesta a devenit faimos dupa ce a fortat un avion american cu pasageri sa faca o aterizare de urgenta, a inchis PlayStation la nivel global si a orchestrat mai multe atacuri SWAT periculoase, inclusiv unul in care tinta era familia unui agent FBI.

Sezonul trei din cea mai grea competitie vine pe 8 septembrie. Test de supravieţuire: Pana la ultimul om (Naked and Afraid: Last One Standing) se desfaşoara in canionul Oribi, din Africa de Sud, de-a lungul a 45 de zile.

Politia vitezei (Speed Cops) revine pe HBO Max din 9 septembrie cu sezonul doi. Politia rutiera cauta soferi care se dau mari si gonesc prin Germania. Profesionistii stiu clar ce e impresionant si ce e ilegal in materie de masini.

Pe 18 septembrie aflam povestea adolescentei Debanhi Escobar in Cine a omorat-o pe fiica noastra? (Who Killed Our Daughter?). Totul incepe cand ea iese in oras noaptea, cu prietenii ei. Dimineata devreme, ea ii roaga sa opreasca masina, coboara si merge pe jos pana cand ajunge la un motel. E ultima oara cand cineva o vede in viata. Disparitia ei are repercusiuni la TV si in presa. 13 zile mai tarziu, corpul lui Debanhi este gasit pe fundul unei cisterne, ceea ce infurie o societate care s-a saturat sa traiasca in frica. Cercetarea e plina de contradictii. Trei autopsii diferite intetesc confuzia si mai tare.

24 septembrie aduce productia originala HBO Diavolul este ocupat (The Devil is Busy), care trimite spectatorii in culisele unei clinici de sanatate pentru femei din Atlanta, Georgia, unde angajatii, printre care si Tracii, sefa securitatii, isi desfasoara activitatea zilnica. Ea asigura siguranta pacientilor, in timp ce ofera servicii medicale intr-un mediu care se confrunta zilnic cu pericole.

Pe 26 septembrie aflam o poveste tulburatoare din Suedia cu productia Liniste in clasa (Quiet in Class). Fosti elevi, parinti si anchetatori povestesc cum o scoala din Karlstad, Suedia, a protejat un pedofil pe parcursul a 10 ani de abuz.

COPII

Si, pentru ca nu putem uita de inceputul scolii, HBO Max aduce continut special pentru cei mici!

Testoasele Ninja (TMNT) vine 13 septembrie 2025. Desi Leonardo, Donatello, Rafael si Michelangelo s-au indepartat de la ultima lor aventura, ei trebuie sa-si uneasca din nou fortele pentru a lupta impotriva monstrilor.

20 septembrie aduce pe HBO Max Angelo in padurea misterioasa (Into The Wonderwoods). Angelo, de 10 ani, viseaza sa devina explorator si porneste la drum impreuna cu familia lui ca sa-si viziteze bunica. Cand parintii lui neatenti il lasa in urma la un popas, baiatul trebuie sa se descurce singur. Angelo decide sa traverseze padurea ca sa ajunga la familia lui. El paseste insa intr-o lume misterioasa, cu creaturi ciudate si minunate, unele mai prietenoase decat altele.

Scapati din lesa (Strays) va avea premiera pe HBO Max pe 27 septembrie 2025. Catelusul Reggie credea ca el si stapanul lui, Doug, se joaca de-a adusul mingii. Abia cand il intalneste pe Bug, un caine de pe strada istet, care spune ca doar fraierii au stapani, Reggie isi da seama ca stapanul sau l-a abandonat in mod intentionat in orasul cel mare. Astfel, el si Bug pun la cale un plan nebunesc ca sa se razbune pe Doug si sa-l muste intre picioare. Razbunarea n-a fost niciodata atat de amuzanta!