photo 88769_zpspmx8nnf4.jpgVera Farmiga va juca alaturi de Liam Neeson in The Commuter, noul thriller Studiocanal care va fi regizat de Jaume Collet-Serra (Non-Stop, Run all Night).

Vera Farmiga va juca rolul unei femei misterioase, care il intalneste pe personajul interpretat de Neeson intr-un tren; acolo, ea ii face o propunere ispititoare, dar care va avea consecinte groaznice daca acesta o accepta. The Commuter aduce aminte de filmele lui Alfred Hitchcock precum North By Northwest si Strangers On A Train.

Byron Willinger si Phil de Blasi au scris scenariul filmului si Lionsgate il va distribui in S.U.A. Andrew Rona si Alex Heineman de la The Picture Company vor produce The Commuter, iar filmarile vor incepe in aceasta vara.

Vera Farmiga (The Conjuring 2, Bates Motel) a colaborat cu regizorul Collet-Serra la horror-ul Orphan. Liam Neeson a lucrat alaturi de acesta la filmele de actiune Non-Stop si Unknown, iar Jaume Collet-Serra tocmai a terminat thriller-ul The Shallows la Sony.