Holy Spider, controversatul thriller al regizorului Ali Abbasi, inspirat de cazul unui criminal in serie care a ucis 16 femei, ajunge in cinematografele din Romania din 27 ianuarie 2023.
Distribuit de Independenta Film, Holy Spider este inspirat de povestea adevarata a unui barbat care a ucis 16 lucratoare sexuale din orasul Mashhad, un centru religios din Iran, in ceea ce a numit o misiune sfanta. Filmul lui Ali Abbasi este pe lista scurta a Premiilor Oscar la categoria cel mai bun film strain, reprezentand Danemarca in cursa pentru nominalizari.
Holy Spider, filmul care i-a adus actritei Zar Amir Ebrahimi premiul pentru interpretare la Cannes 2022, spune povestea jurnalistei Rahimi, care calatoreste in orasul sfant iranian Mashhad pentru a investiga cazul unui criminal in serie care ucide lucratoare sexuale. Pe masura ce Rahimi se apropie de demascarea crimelor, presiunile politice si religioase cresc iar ocazia de a se face dreptate devine din ce in ce mai indepartata: criminalul este vazut de multi ca un erou.
Nascut in 1981 la Teheran si plecat ulterior la studii in Suedia si in cele din urma in Danemarca, unde s-a stabilit, Ali Abbasi locuia inca in Iran la inceputul anilor 2000, cand Saeed Hanaei a ajuns in atentia publicului ucigand 16 lucratoare sexuale: “Cazul mi-a atras atentia in timpul procesului. Intr-o lume normala, nu exista nicio indoiala ca un om care a ucis 16 persoane ar fi vazut ca vinovat. Dar aici a fost diferit: o parte din public si mass-media conservatoare a inceput sa il sarbatoreasca pe Hanaei ca pe un erou. (…) Intentia mea nu a fost sa fac un film despre un criminal in serie, ci despre o societate care ucide in serie. Este despre misoginia adanc impregnata in societatea iraniana, care nu este specifica religiei sau politicii, ci mai degraba o chestie culturala. Misoginia se raspandeste prin obiceiurile oamenilor. In Iran, uram prin traditie femeile si acest lucru este vizibil foarte des. In povestea lui Saeed Hanaei acest lucru este prezentat in cea mai pura forma a sa. Iar din acest motiv este necesar sa aratam perspective diferite ale societatii iraniene“, spune Ali Abbasi.
O adevarata provocare de productie prin tema abordata, Holy Spider trebuia initial sa fie filmat in 2020 Iordania, dar pandemia a dat planurile echipei peste cap. Turcia a fost cea de-a doua optiune, dar o interventie a ambasadorului turc din Teheran a interzis Turciei sustinerea filmului. In cele din urma, filmarile au avut loc in Iordania, cu multe piedici puse de pandemie si nu numai. Una dintre preocuparile importante ale echipei de productie a fost securitatea actorilor iranieni, in special a actorului Mehdi Bajestani, care il interpreteaza pe Spider Killer si care in prezent locuieste in Germania. Zar Amir Ebrahimi, actrita din rolul principal, locuia deja de multi ani in Franta, unde s-a stabilit dupa ce a fugit din Iran ca urmare a unui scandal sex tape din 2006, pentru care urma sa fie inchisa (a fost condamnata in absenta la 10 ani de inchisoare, 99 de bice si interzis in a mai aparea in filme iraniene sau emisiuni tv). De asemenea, in urma acestui scandal care a ajuns in atentia opiniei publice, parlamentul iranian a trecut o lege care pedepseste cu moartea productia de continut sexual explicit.
Dupa proiectia de la Cannes 2022 a filmului, regimul de la Teheran a reactionat furios, Organizatia de Cinema a Ministerului Culturii si Orientarii Islamice condamnand festivalul pentru alegerea lui insultatoare si motivata politic si comparand filmul cu cartea Versetele Satanice (Salman Rushdie, 1988).
Descris de guvernul iranian drept fals, odios si dezgustator, Holy Spider a intrat in circuitul cinematografic international intr-o perioada de intense proteste antiguvernamentale in Iran legate de drepturile femeilor si a beneficiat de aprecierea publicului si de cronici pozitive din partea presei de specialitate: Abbasi dezvaluie lucruri pe care multi ar prefera sa le tina ascunse – Screen Daily; Profund convingator si intentionat ingrozitor – The Telegraph; Cel mai deranjant lucru la acest film este ca el nu se supune imaginatiei febrile a unui scenarist, ci spune o poveste adevarata – El Pais.
In timpul protestelor recente ale femeilor din Iran, actrita Zar Amir Ebrahimi, nascuta la fel ca si regizorul filmului in 1981 in Teheran, dar care in prezent locuieste in Paris, a declarat “Aceasta Republica Islamica trebuie sa se incheie. Femeile de astazi isi cunosc drepturile. Ele stiu ce este viata si libertatea de exprimare“. Regizorul Ali Abbasi este nascut in 1981 in Iran, dar stabilit in Danemarca, unde a studiat regia. A debutat in lungmetraj cu Shelley (2016), o drama cu elemente horror, din a carui distributie face parte si actriţa romana Cosmina Stratan, iar in 2018 a castigat Un Certain Regard cu cel de-al doilea film al sau, Border. De asemenea, a regizat recent doua episoade din serialul The Last of Us, care are la baza jocul video cu acelasi nume, lansat de HBO pe 16 ianuarie 2023.
Related posts
Despre
Categorii
- #1filmpezi
- 30 Rock
- 9 lucruri despre
- ABC
- actori si filmele lor
- Alec Baldwin
- Amazon
- American Independent Film Festival
- Amy Poehler
- Amy Schumer
- animatii
- Anulari
- aparitii TV
- Apple TV+
- Armando Iannucci
- Awards Season
- AwardsSeason
- azi e ziua lui…
- BAFTA
- BBC
- Benedict Cumberbatch
- Billions
- Blumhouse
- box office
- Cannes!
- carti
- carti citite
- Christopher Nolan
- Cinema in aer liber
- cinematografe
- Cinepolitica
- coloana sonora
- Comedy Central
- concurs
- concursuri
- copiii celebritatilor
- covorul rosu
- Craciun
- Criminal Minds
- cronica de film
- cupluri celebre
- de la filmari
- Desperate Housewives
- despre Bucuresti
- diferite topuri
- Disney+
- DIVA
- diverse
- evenimente
- fashion
- festivaluri de film
- film documentar
- filme de exceptie
- filme filme si iar filme
- filme horror
- filme romanesti
- Friends
- FX
- Gilmore Girls
- Globuri de Aur
- Happy Endings
- Harry Potter
- HBO
- HBO Max
- hehe :)
- Hollywood Glamour
- Hulu
- Idris Elba
- in productie
- indie
- infocinema
- interviuri
- invitatii la film
- ITV
- J.K. Rowling
- Jake Gyllenhaal
- Jennifer Aniston
- Julia Louis-Dreyfus
- Julia Roberts
- Kevin Spacey
- Kirsten Dunst
- Lena Dunham
- Les Films de Cannes à Bucarest
- Lindsay Lohan
- miniserii
- movie quote
- music stuff
- Netflix
- Neveste Disperate
- nominalizari si premii
- Paramount+
- Peacock
- Pedro Almodóvar
- personal
- petreceri Hollywoodiene
- polls
- postere
- premiere
- Premiile Emmy
- Premiile Oscar
- Premiile SAG
- previziuni
- productie
- Quibi
- recenzie
- reclame
- recomandari
- recomandari TV
- regizori preferati
- Rita Moreno
- Saturday Night Live
- seriale
- seriale britanice
- show-uri online
- Showtime
- Sofia Coppola
- Stephen King
- Steven Soderbergh
- stil de vedeta
- Stiri despre filme
- stiri despre vedete
- stiri in imagini
- Sundance
- Tim Burton
- Tina Fey
- trailere
- TV
- Variety
- vedete @ reclame
- vedete in emisiuni
- vedete in reviste
Azi e ziua lui
Teri Hatcher, 59
AnnaSophia Robb, 30
Kim Basinger, 70
Matthias Schoenaerts, 46
Nancy Meyers, 74