Fanii povestilor medicale au parte, in fiecare marti (de la ora 21:00), la DIVA, de cazuri noi, in atmosfera intensa din Centrul Medical Gaffney (din Chicago). Aici lucreaza medicii din Camera de garda (Chicago Med), serial al carui cel mai nou sezon ajunge la final pe 20 iunie 2023. Seria a opta a avut 18 episoade, s-a terminat recent in S.U.A. si a fost una intensa pentru medicii din echipa de la Gaffney.

In noile episoade, acestia au parte de cazuri dificile si variate, cauzate de accidente auto si de metrou sau de boli ca schizofrenia. Pe plan personal, doctorul Ethan Choi (Brian Tee) si asistenta April (Yaya DaCosta) se casatoresc, iar apoi isi dau demisia, pentru a-si infiinta propriul cabinet medical. Astfel, Tee a parasit si el serialul, la fel ca DaCosta. Iar Sharon Goodwin (S. Epatha Merkerson) se lupta din rasputeri sa il impiedice pe Jack Dayton (Sasha Roiz) sa transforme spitalul intr-unul privat.

Camera de garda face parte din franciza centrata pe diferitele servicii publice din orasul Chicago, creata de Dick Wolf (celebru pentru Lege si ordine), alaturi de Pompierii din Chicago (2012-prezent), Chicago P.D. (2014-prezent) si Chicago Justice (2017). Serialul va continua cu sezonul 9, in SUA, in perioada 2023-2024, alaturi de Pompierii din Chicago, Chicago P.D. Toate cele trei productii marca Dick Wolf au avut peste 50 de milioane de telespectatori in sezonul 2022-2023, in State, deci – aviz fanilor – nu se vor termina prea curand.

Mai ales ca povestile TV cu doctori au o istorie lunga si solida. Serialele medicale au aparut in 1951 in SUA, odata cu lansarea City Hospital, care se baza pe reteta devenita (intre timp) clasica: povesti episodice despre vietile personale si profesionale ale unor doctori. Astazi, genul include titluri longevive, indragite de fani si de critici, care au strans Premii Emmy, BAFTA si Globuri de Aur, ca: M.A.S.H. (1972-1983), Spitalul de urgenta (1994-2009), Dr. House (2004-2012), Anatomia lui Grey (2005-prezent) si Camera de garda (2015-prezent).

Daca si tu esti fan al serialelor medicale, nu rata cele mai noi cazuri rezolvate de doctorii Will Halstead (Nick Gehlfuss), Daniel Charles (Oliver Platt) si Ethan Choi (Brian Tee), in Camera de garda, in fiecare marti, de la ora 21:00, numai la DIVA!