The Tattooist of Auschwitz, noua miniserie SkyShowtime formata din sase parti, bazata pe romanul bestseller international The Tattooist of Auschwitz de Heather Morris, este inspirata din povestea reala a lui Lali si Gita Sokolov, care s-au cunoscut in timp ce erau prizonieri in lagarul de concentrare Auschwitz, in timpul Holocaustului.

Serialul Tattooist of Auschwitz este produs de Synchronicity Films in asociere cu Sky Studios si All3Media International. Jacquelin Perske este producator executiv si scenarist principal al The Tattooist of Auschwitz, alaturi de scriitorii de episoade Evan Placey (producator asociat) si Gabbie Asher. Serena Thompson este producator executiv pentru Sky Studios.

The Tattooist of Auschwitz este povestea lui Lali (Jonah Hauer-King), un evreu slovac care a fost deportat la Auschwitz in 1942, in lagarul de concentrare unde au fost ucisi milioane de evrei in timpul Holocaustului. La scurt timp dupa sosire, a fost distribuit la Tatuatori, insarcinat sa imprime numerele de identificare pe bratele colegilor prizonieri. Intr-o zi, o intalneste pe Gita (Anna Próchniak), in timp ce ii tatua numarul de incarcerare pe brat. Se indragostesc la prima vedere si astfel incepe povestea lor curajoasa, memorabila si emotionanta. Aflati sub paza permanenta a unui ofiter SS nazist, instabil, Baretzki (Jonas Nay), Lali si Gita sunt hotarati sa se tina unul pe celalalt in viata.

60 de ani mai tarziu, Lali (Harvey Keitel) o intalneste pe Heather Morris (Melanie Lynskey), o scriitoare aflata la inceput de drum. Vaduv de curand, Lali isi gaseste curajul sa spuna lumii povestea lui. In timp ce isi destainuie trecutul lui Heather, Lali, ajuns la 80 de ani, se confrunta cu fantomele traumatizante ale tineretii sale si retraieste amintirile iubirii intr-unul dintre cele mai ingrozitoare locuri din lume.

Claire Mundell, producator executiv al serialului The Tattooist of Auschwitz si director creativ al companiei Synchronicity Films, isi aminteste: „Stiam de la inceput ca ne doream ca Jonah sa-l interpreteze pe tanarul Lali. Odata ce l-am avut in echipa pe Jonah, a inceput provocarea de a o gasi pe Gita perfecta. Anna a fost o minunata descoperire, in timpul procesului de casting. S-a remarcat in mod evident si a devenit din ce in ce mai clar ca doar Jonah si Anna puteau portretiza umanitatea, esenta, spiritul de fronda si indrazneala lui Lali si Gita. Ambii au oferit performante definitorii pentru cariera in acest serial.

Tali Shalom-Ezer, regizorul si coproducatorul executiv, povesteste: „Am discutat cu Claire despre cat de complicat va fi sa-i facem pe spectatori sa creada intr-o poveste de dragoste care a avut loc in acest loc, dar si in aceasta perioada sumbra. Aceasta a fost sarcina pe care mi-am asumat-o, in calitate de regizor, alaturi de Claire, Jacquelin si intreaga echipa, si sper sa reusim sa convingem publicul din intreaga lume sa creada in minunata poveste de dragoste a lui Lali si Gita.

The Tattooist of Auschwitz va fi lansat pe 2 mai 2024!