Prezentat in premiera internationala la Sundance Film Festival si programat pentru a fi lansat in cinematografe in cursul anului viitor, The Father, cu Anthony Hopkins si Olivia Colman, laureati ai Premiilor Oscar, in rolurile principale, va fi proiectat la ANONIMUL IIFF, in perioada 1216 august 2020, Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii.

Avand la baza apreciata piesa de teatru castigatoare a premiului Molière, The Father – scris si regizat de dramaturgul francez Florian Zeller, a atras atentia publicului si a presei de specialitate inca de la prima vizionare: „Cel mai bun film care vorbeste despre batranete, de la Amour incoace, arunca o privire clara, dar subtila si nuantata, asupra unei boli devastatoare, dementa, precum si asupra impactului pe care il are asupra celor din imediata apropiere a suferinzilor.” – Todd McCarthy, The Hollywood Reporter.

The Father reprezinta debutul in lungmetraj de fictiune al lui Florian Zeller, care a marturisit ca este un film personal, inspirat de povestea bunicii sale, cea care l-a crescut si care a inceput sa sufere de dementa pe cand Zeller avea 15 ani.

Pentru dezvoltarea scenariului filmului, acesta a colaborat cu Christopher Hampton (Dangerous Liaisons), lucrand direct in limba engleza si avandu-l in minte inca de la bun inceput pe Anthony Hopkins pentru rolul principal: „Eram constient ca nu aveam un vis usor de realizat, pentru ca sunt francez, este un film de debut, iar ca sa ajungi sa lucrezi cu Hopkins nu este atat de usor. Dar pana nu vine cineva sa iti spuna Nu, nu este posibil!, inseamna ca inca este posibil.” In cele din urma, Anthony Hopkins a citit scenariul, iar Florian Zeller a fost anuntat ca acesta isi doreste o intalnire cu el. “Hai sa facem filmul in 4 luni!”, i-a spus celebrul actor, care ulterior i-a propus lui Zeller sa includa in film o arie din „Pescuitorii de perle” de Georges Bizet, marturisind ca mereu a visat sa faca un film care sa contina aceasta muzica.

Anthony Hopkins a castigat un Premiul Oscar pentru rolul sau incredibil din Silence of the Lambs si a fost recent nominalizat pentru cel din The Two Popes. Olivia Colman a castigat Premiul Oscar pentru The Favourite si poate fi vazuta in serialele Fleabag si The Crown.

The Father va fi prezentat in premiera in Romania la ANONIMUL, prin amabilitatea InterComFilm.

ANONIMUL IIFF 2020 se va desfasura in exclusivitate in aer liber, cu un numar maxim de 400 de participanti la fiecare proiectie. Accesul la proiectii este gratuit si se va face doar in baza rezervarilor electronice (bilete cu valoare 0), disponibile pe eventbook.ro, incepand cu 11 august.

Programul ANONIMUL 2020 cuprinde doua competitii de scurtmetraje, romanesti si internationale, precum si proiectii de film de lungmetraj, urmate de intalniri si dialoguri intre cineasti si public.

Filmele de lungmetraj care fac parte din programul ANONIMUL 17 sunt:

ACASA, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, premiat la Sundance si TIFF, prezinta povestea familiei care a locuit timp de 20 de ani in Delta Vacaresti, pana cand locul a devenit zona protejata – Parcul Natural Vacaresti.

COLECTIV, realizat de Alexander Nanau si prezentat in premiera internationala la Festivalul de Film de la Venetia, prezinta evenimentele care au urmat incendiului din clubul Colectiv. La proiectie va participa Mirela Neag, protagonista a filmului si jurnalist de investigatie care a acoperit mai multe anchete ce au urmat dezastrului de la Colectiv.

5 MINUTE, scris si regizat de Dan Chisu, a avut premiera mondiala la Festivalului International de Film de la Varsovia si este inspirat din fapte reale. Un film in care se intalnesc comunitatea LGBT, jandarmeria, mentalitati vechi si noi. La proiectia filmului din cadrul ANONIMUL, vor participa regizorul Dan Chisu si actrita Diana Cavallioti.

IVANA CEA GROAZNICA, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Ivana Mladenović, recompensat cu premiul special al juriului sectiunii „Cineasti del Presente” din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, este o poveste neconventionala despre oameni si locuri, despre apartenenta si dor, spusa cu umor si tandrete.