Brad Pitt si compania lui de productie, Plan B, vor produce Dr. Q, un nou film Disney bazat pe povestea adevarata a lui Alfredo Quiñones-Hinojosa – un imigrant ilegal din Mexic, care a depasit numeroase obstacole pentru a deveni unul dintre cei mai de succes medici din America.

Image and video hosting by TinyPic

La varsta de 19 ani, Quiñones-Hinojosa a intrat ilegal in S.U.A. si a inceput prin a culege bumbac. El a adunat banii necesari pentru a merge la facultate si apoi la Harvard Medical School, devenind un neurochirurg de exceptie si un cercetator in domeniul cancerului. In prezent, Alfredo Quiñones-Hinojosa este seful sectiei de chirurgie a tumorilor pe creier si a programului de operatii ale glandei pituitare de la spitalul The Johns Hopkins.

Matt Lopez (The Newsroom) va scrie scenariul filmului si Brad Pitt il va produce, alaturi de partenerii lui de la Plan B, Dede Gardner si Jeremy Kleiner. Cei trei l-au abordat pe Quiñones-Hinojosa in 2007, dupa ce l-au auzit spunandu-si povestea la radio. Tendo Nagenda (Disney) se va ocupa de proiect impreuna cu Allison Erlikhman.