IFC Films a lansat trailer-ului dramei romantice Vita & Virginia, care prezinta povestea de iubire dintre scriitoarele Vita Sackville-West si Virginia Woolf.

Filmul, scris de Chanya Button & Dame Eileen Atkins si regizat de Button, este plasat in inalta societate boho din anii ’20, in Anglia; Vita Sackville-West (Gemma Arterton) este impetuoasa sotie a unui diplomat, care refuza sa fie constransa de aceasta casnicie, avand mai multe aventuri cu femei.

Dupa ce o intalneste pe frumoasa si tulburatoarea Virginia Woolf (Elizabeth Debicki), Vita se simte imediat atrasa de misterul din jurul acestei scriitoare excentrice si geniale. Incepe asadar o relatie intensa si pasionala, plina de dorinta, jocuri intelectuale si gelozie bolnavicioasa, care le va transforma profund pe ambele femei, fiind o adevarata sursa de inspiratie pentru operele literare ale lui Woolf.

Isabella Rossellini, Rupert Penry-Jones si Peter Ferdinando fac parte din distributia filmului, produs de Evangelo Kioussis (Mirror Productions) si Katie Holly (Blinder Films). Protagonist Pictures se va ocupa de distribuirea internationala a filmului.

Vita & Virginia va avea premiera pe 23 august 2019.