Natalie Portman joaca rolul principal in Good Sex, o noua comedie romantica Netflix scrisa si regizata de Lena Dunham, care revine in orasul care a consacrat-o – New York!

Dupa un deceniu petrecut intr-o relatie sortita esecului, Ally (Natalie Portman), o terapeuta de cuplu pragmatica implineste 40 de ani si, cu reticenta, paseste din nou in tumultuoasa lume a intalnirilor din New York. Insa viata are alte planuri pentru ea, caci intalnirea cu doi barbati — unul tanar, aflat in floarea varstei, si celalalt matur, incarcat de experienta — ii va demonstra ca atunci cand vine vorba de placere si conexiune, nu exista reguli batute in cuie.

Mark Ruffalo, Tucker Pillsbury, Meg Ryan, Rashida Jones si Tramell Tillman joaca de asemenea in filmul produs de Good Thing Going Productions si MountainA.

Filmarile au loc in aceste zile, la New York.